Azil.

 
Mereu urâse lumina zilei. Ori fusese privat de ea într-atât de mult timp încât uitase ce senzaţie îţi oferă. Faptul că îţi poţi dezvălui secretele în bătaia razelor de soare îl înspăimântă.
Urâse şi secretele. Dar din momentul în care păşise pragul azilului, începuse să ascundă din ce în ce mai multe lucruri. Ori să le îngroape adânc. Undeva.
În tot acest timp încercase să-şi depăşească demonii, sau măcar să îi îmblânzească, însă obiceiul de a urî tot ce îl înconjoară nu îi simplifica cu nimic situaţia.
El se obişnuise cu cei patru pereţi plini de mucegai în care îşi petrecuse 10 ani din viaţă. Îi plăceau.
– Igor…
Creaturile întunericului îi şopteau numele ca pe o dulce mângâiere.
– Da? răspunse el absent.
– În curând! În curând, dragul nostru Igor, vei lăsa în urmă lumea asta absurdă şi ne vei însoţi în mult-aşteptata călătorie spre ”PARADIS’.
– În curând…
Ştia că procedase corect vânzându-şi sufletul.
Căci şi acela fusese ros de vreme.
Reclame

Un gând despre „Azil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s