A fucking wreck.

Gândurile păcătoase îi înceţoşaseră privirea. Vedea roşu în faţa ochilor. Vena proeminentă de la gât îi pulsa periculos de repede.
” Nu! Iarăşi? ” se întrebă el îngrozit.
Avea o tendinţă tâmpită de a ruina tot ce-l înconjoară. Pumnii încordaţi îi trădau, şi ei, nervozitatea. Clar… cei din jurul lui îi bănuiau starea de spirit şi, ca de obicei, îl considerau un ”bun de nimic”. Cel mai surprinzător lucru care i se putuse întâmpla era acela de a fi fost prins vorbind de unul singur. Era un tic. De fapt nici măcar nu vorbea, ci doar îşi mişca buzele când compunea muzică. Desigur şi acest eveniment luase loc. Chiar în acea dimineaţă. În acea dimineaţă în care se simţea cel mai al dracului de norocos tip de pe întregul… Univers?
Însă zărise îndoiala şi în ochii ei mari, care îl supravegheau cu blândeţe. Dacă şi ea avea să-l respingă, ca ceilalţi?
Nu era posibil. Nu putea fi posibil. Ea nu era ca ceilalţi. Ea era bunătatea întruchipată. Şi îl iubea. Ştia acest lucru mai bine decât îşi ştia propriul nume. Îşi ştia şi numele.
El nu era el, fără ea. Se simţea ca şi cum ar fi cunoscut-o de o viaţă. Viaţa lui începuse din momentul în care o zărise pentru prima oară. Nu îşi mai aducea aminte nimic de dinainte. Ca şi cum nu avusese o copilărie. Adevărul era că el nu a avut o copilărie. Îşi găsise refugiul cântând la chitară şi compunând versuri. Acum refugiul lui era ea.
Încercând să pară cât mai ”okay” posibil, se apropie cu paşi înceţi de ea. Tresărind, ea îşi întorsese trupul graţios către el.
– M-m-m-ai s-speriat! şopti ea cu o voce catifelată.
– Ştii că nu am vrut! Vroiam doar… Spune-mi că nu crezi toate balivernele ce vuiesc în aerul ăsta infect. Nu?
– Bineînţeles că nu ! îl asigură ea. Singura mea problema este faptul că nu te-ai prezentat la întâlnire ieri seară. Ai uitat?
– Iartă-mă! reuşi să îngaime. Cum e posibil? În ultimul timp uit din ce în ce mai multe lucruri. Dar o întâlnire cu ţine? Tâmpesc!
– Atunci eşti obligat să iei masa cu mine. Acum! porunci ea pe tonul cel mai autoritar pe care îl putea adopta.
– Mă predau, domniţa mea!
– Ştii?
– Mă iubeşti?
-Şarlatane!
Sporovăind împreună cu ea, el îşi poticni scenariile ce i se plimbaseră prin minte. Reuşise să o acuze că ea era ca toţi ceilalţi?
Ce prost! Merita să fie trăsnit sau, mai bine, pocnit peste mutra-i de cap sec!
La dracu! Ea era prea bună pentru el. Ceea ce-l asigura că aveau să-şi  aparţină unul altuia o veşnicie.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s