Ravas, naravas,

Ravas, naravas, ce mi-ai prezis ,tu, mie?

Am facut pasul cel mare, trecand pragul localului Chrome, unde s-a tinut primul blogmeet, la care am participat. Astfel, am aflat despre aceasta tabara de jurnalism, sustinuta de catre Centrul Europe Direct Botosani.

Trebuie sa recunosc faptul ca, la inceput, nu eram intr-atat de hotarata, daca sa rezist tentatiei sau nu. Ei bine, am cedat ispitei si m-am trezit ca impartaseam entuziasmul unui copil in prima zi de Craciun. 

Nu mi-am infranat bucuria, nici pe parcursul drumului, cu atat mai putin in timpul dedicat activitatilor recreative. Locatia a fost intr-atat de bine aleasa, incat pana si bazaitul tantarilor (pe care, in mod normal, ii urasc) a fost muzica pentru urechile mele.

Noptile au fost presarate cu rasete si voie buna, acompaniate de zumzetul greierilor, precum si de acordurile batailor unor inimi la unison.

Iar, intr-un fel sau altul, toti, ne-am contopit cu natura, ca pentru cateva clipe, sa facem parte din mecanismul unui ceasornic urias.

(Eu) Desi, n-am incercat sa depasesc prea mult zona mea de confort sau sa sparg gheata intr-ale conversatiei, nu regret niciun minut, pe care l-am petrecut acolo.

Au fost patru, dintre cele mai frumoase zile,

1487761_814247771939600_2040936224451903296_o

Reclame

2 gânduri despre „Ravas, naravas,

  1. Pingback: Pe meleaguri eminesciene | Lucian Mustață blog

  2. Pingback: Pe meleaguri eminesciene - Lucian Mustață

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s