Mască

Ai spintecat, cu furie, pântecele bestiei care ședea în fața ta. O goliciune absolută ți-a cuprins sufletul, privind cum răutatea și mizeria ascunse-n puroiul, ce țâșnea din EA, se lipeau de fețele oamenilor.

Realizai, neputincios, cum toate grozăviile se așezau, rând pe rând, în zâmbete

-cu un zâmbet întâmpini ziua de mâine

-cu un zâmbet și o cafea aștepți persoana iubită

-cu un zâmbet, urăști neîncetat

-cu un simplu zâmbet, poți ucide

Îl afișezi. Mare și strălucitor. Se întinde de la un colț la celălalt al gurii, ca o mască drăgălașă, pe care o porți la un spectacol ieftin.

Și tu ești personajul principal al piesei . Tu ești salvarea, tu ești cel mai bun. Tu, doar tu, zâmbești. Fals, cu ochii înnegurați. Pentru că, deh, așa fac eroii.

Trezește-te! Nu ești un erou. Să zâmbești, că furtuna trece și nu îți devastează coliba, e o minciună. Urlă, țipă, înnoată în șiroaie de lacrimi, dar nu-ți trânti expresia fericirii, atunci când nu o simți. Te va apăsa și mai tare, reducându-ți spiritul, deteriorându-ți voința, transformându-te într-un robot.

Să fii vulnerabil, nu e un semn de slăbiciune, e un atu.

Așa că:

urlă-mă, țipă-mi cuvinte, înneacă-mă în adevăruri crunte, iar eu nu voi fugi.

Promit

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s